Știu este abia luni și eu deja fac referire la weekend. E trist 🙁 Dar așa sunt și eu, tare tristă și cu inima plină de dor, atunci când el pleacă.

Nici nu a venit bine Vineri noapte  s-a și făcut Luni dimineață și a plecat. Aseară ne-am luat la revedere, ne-am sărutat cu foc și ne-am culcat. Apoi m-am trezit fără el. Cu aceiași copii în pat, dar fără Hubby 🙁

Cam așa arată viața noastră de familie de vreo câteva săptămâni. Luni la 5 dimineața el pleacă și noi rămânem.

Pe de-o parte nu e ușor pentru nimeni, nici pentru el, nici pentru mine și cu siguranță nici pentru copii. Sunt seri în care îi adorm plângând, cum a fost și săptămâna trecută de altfel, când am țipat… mult și tare 🙁 .

Nimic nu se compară cu a sta față în față. Oricât am vorbi la telefon nimic nu se compară cu a sta împreună pe întuneric să ne povestim ziua care a trecut. Să stăm amândoi la un serial seara și să ne bucurăm de noul nostru pat.

Totuși, atunci când vine acasă ne strângem în brațe și ne sărutăm de parcă nu ne-am mai văzut un an. Și asta de fiecare dată. Stăm din nou serile de sâmbătă și duminică până târziu în curte, la un pahar de vorbă așa cum stăteam înainte de copii. Ce mai contează că dormim doar 5-6 ore pe noapte, ăsta e timpul nostru, liberi să vorbim despre toți și toate câte n-am vorbit o viață 🙂

Ne vedem mai bine și ne iubim mai mult. 

Ziua este cu totul altceva. Am impresia că atâta timp cât soarele este pe cer se da o lupta continuă pentru atenția lui, uneori chiar și din partea mea. Totul se rezumă la timpul contra cronometru pe care îl are de împărțit între Emily, Andrei și mine. Nici nu vreau să mă gândesc cum e pentru el.

Cel mai mult mă enervează că eu nu apuc să-mi încarc paharul meu că să pot fi zen pentru copii. Îl văd cum e tot weekend-ul cu ei după ce nu i-a văzut o săptămâna. Nu mai are nevoie de apă, de mâncare, de țigări …. de nimic, doar de noi 4. Și stă și se joacă cu ei, și este cel mai clovn, și se aleargă cu ei, și merg în părculeț, chiar mă lasă pe mine să dorm… e full de energie și ar face orice cu ei, cerul este limita!

Mă bucur mult să-i văd atât de fericiți, doar că, privindu-i, îmi dau seama că eu nu mai apuc să fiu așa și asta mă întristează. Eu sunt cu ei tot timpul și alerg să-i duc pe amândoi la grădinița fiecăruia, să fac cumpărături și alte treburi logistice cât sunt la grădiniță, să-l iau pe Andrei la prânz, să mergem acasă să facă nani, să reușesc să lucrez ceva cât doarme, să mergem la Emily și apoi eventual în parc sau la activitățile Emilusei, și eu nu mai apuc să fiu așa, plină de energie și distracție cum e el. Sunt doar obosită și cu capul plin de to-do-uri, alergând toată ziua din punctul a în punctul b, fără să reușesc să mă bucur de ei și de noi!

Vreau să fiu și eu Fun Mom din nou!!! 

Weekend-ul care a trecut a zburat cel mai repede dintre toate. Eu am fost cobză de răcită, am stat mai mult în pat și nici măcar nu am apucat să-i spun cât de fericită sunt pentru că am reușit să stabilesc detaliile pentru ziua mea, nici nu am apucat să-i spun ca mâine am o ședință foto pe care știe că o am în minte de foarte mult timp. Nu, weekend-ul ăsta nu a fost de vis ci a trecut cât ai zice pește 🙁

Așa că, deși e abia Luni, eu abia aștept să vină Vineri noapte că să-mi sărut jumătatea cu disperare și să petrecem două zile împreună, poate am să reușesc să-i povestesc atunci despre ședința foto de mâine cu Mămica Zburătoare.

Dacă aveți soluții pentru a fi o mama zen când ești singură cu copiii, va rog, va aștept comentariile să schimbăm impresii.

Și nu uitați ca peste 3 săptămâni este ziua mea și sunteți toți invitați!!!

ziua mea

2 thoughts on “Atunci când el pleacă și noi așteptăm weekend-ul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

%d blogeri au apreciat: