Astăzi am țipat.

Am țipat atât de tare încât mă vedeam ca un balaur cu 7 capete care suflă foc pe nări.

Am fost ÎNGROZITOARE!!! Tot calmul meu uzual, tot zenul, toată empatia și răbdarea au zburat afară pe geamul larg deschis prin care m-au auzit și vecinii cât de tare am țipat… la Emily.

Trebuia să-mi dau seama de când am venit acasă. De obicei, când mă întorc de la un eveniment și nu m-au văzut de dimineață, Emily vine să mă întrebe „Cum a fost la eveniment, mami?” Astăzi, nu m-a întrebat. Astăzi m-a primit cu tot felul de „vreau”: vrea să fac experiment, vreau să ieșim în curte etc. Apoi a început cu „nu vreau”: nu vreau în bucătărie, nu vreau să pun pe farfuria aia, nu vreau ciorbă etc.

De obicei am mai multă răbdare. Realizez că are nevoie de puțînă atenție din partea mea, să reușim să ne conectăm un pic, fie și pentru câteva minute, să reușesc să găsesc un canal de comunicare.

Uneori, în schimb, nu mai am răbdare, dar atunci e Hubby care preia situația. Facem dansul asta de când suntem părinți. Ne simțim cumva când celălalt e pe punctul de a CLACA și intervine. Preia situația și în 99% din cazuri bombă se dezamorsează. Din păcate pentru toată lumea implicată, Hubby nu este acasă săptămâna asta.

Și uite așa am ajuns eu să tip, și să tip și apoi puțin mai tare, iar ea s-a încruntat, a țipat și ea, a tropăit pe scări, și-a aruncat încălțările și apoi a urcat. Am stat nițel că să mă adun, să respir de câteva ori, pentru că cel mai tare mă enervase tropăitul pe scări până la etaj.

Culmea e că din țipătul meu exagerat, a ieșit ceva bun, ceva ce ratasem de două zile. 

Când am urcat stătea în vârful patului la noi. M-am suit lângă ea și am întrebat-o dacă vrea să vină în brațele mele să vorbim. Atunci a pornit potopul. Mititica a început să plângă cu suspine că îi este dor de tati, că x și y la grădiniță nu s-au jucat cu ea, că z nu a venit azi și nu a avut cu cine să se joace, că w nu a lăsat-o să doarmă, nici azi, nici ieri, apoi din nou că îi e dor de tati, iar bombă cu ceas care ticăie de o săptămâna… că ea vrea să doarmă mereu cu noi.

După ce a mai suspinat de câteva ori la mine în brațe, a reușit într-un final să se liniștească. Acum era bine, balaurii ei cu 7 capete dispăruseră că prin magie. Ne-am băgat la nani și a adormit aproape imediat

Acum am rămas doar eu cu balaurii mei și cu un sentiment de vinovăție că am țipat astăzi că o apucată la pitică mea dulce.

Va doresc multă empatie și răbdare!

foto by Mathew Schwartz

2 thoughts on “Astăzi am țipat… mult și tare :(”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

%d blogeri au apreciat: