Astăzi este prima zi din vacanţa de vară, mai ales pentru copiii aflaţi în învăţământul de stat, aşa cum este şi Emily.

Anul trecut abia am aşteptat această vacanţă de vară pentru că şi eu eram în propria mea vacanţă, prima de când mi-am dat demisia de la Mercury Research, acum mulţi mulţi ani.

Deşi nu am mai avut un job şi am lucrat pe cont propriu, şi chiar dacă am rămas însărcinată şi am născut, eu nu mi-am luat concediu de maternitate. Am continuat să lucrez şi de cele mai multe ori cu Emily în braţe sau la sân, iar asta a fost ok pentru mine in acea perioadă, chiar a fost distractiv! M-am ocupat în special de evenimentele La Ceai cuMămici la care mergeam împreună cu Emily primii ei doi ani din viață.

  

După ce a venit Andrei, am simtit nevoia unei pauze şi m-am bucurat de ea tot anul trecut. Cel mai mult pe timpul verii când am ales ca Emily să petreacă vara cu noi acasă şi să ne distrăm cum ştim noi mai bine.

Anul acesta, am început să lucrez. Chiar dacă lucrez pentru mine încerc pe cât posibil să-mi respect programul pe care mi l-am stabilit şi mai ales evenimentele pentru care mi-am luat anumite angajamente. Aşa că, vara aceasta nu va mai fi chiar o vacanţă mare mare pentru Emily pentru că în luna Iulie ea va merge la o şcoală de vară organizată de către Lycetuff Edu Center.

Lycetuff Edu Center este un centru educaţional adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 an şi 10 ani situat în sectorul 1, în zona Bucureştii Noi, foarte aproape de Parcul Bazilescu. Centrul este coordonat de către Alexandra Dumitrescu, mămică a doi copii minunaţi, instructor de yoga pentru copii şi adulţi, life coach şi nu în ultimul rând artistă.

Pe Alexandra am cunoscut-o acum 2 ani la Mămici pe Tocuri. Eram amândouă destul de însărcinate, dar cu toate acestea am admirat-o pentru pantofii roşii cu toc amețitor pe care îi avea în picioare 🙂

 

Ne-am reîntâlnit anul acesta la conferinţa susţinută de către Oana Moraru şi am povestit puţin despre proiectul ei pentru vară din cadrul Lycetuff Edu Center.

Alexandra mi-a povestit că în cadrul Lycetuff Edy Center abordează o programa educațional ce se numeşte Internaţional Preschool Curriculum. Este o programă complexă şi completă, desfăşurată în limba engleză (astfel devenind o grădiniţă bilingvă) cu un proces de învăţare clar şi obiective stabilite pentru fiecare materie, ce contribuie la învăţarea individuală şi este în acord cu o linie educaţională deschisă orizonturilor internaţionale din educaţie. Internaţional Preschool Curriculum este programa aleasă actualmente și de alte şcoli din ţară şi străinătate – peste 1.600 de unităţi de învăţămînt din 87 de ţări. Această programa se aplică, bineînţeles, perioadei de desfăşurare a anului şcolar.

Totuşi, pentru vară, Alexandra, împreună cu echipa de educatori din cadrul Lycetuff Edu Center, au conceput un program inovator şi din câte ştiu eu, unic în acest moment la nivelul Bucureştiului, “Life training for kids” – adresat copiilor între 2 şi 10 ani şi care abordează fiecare aspect al vieţii interioare a copilului (mental, emoţional, lingvistic, armonie interioară), al dezvoltării fizice şi interacţiunilor sociale.

M-am uitat la tot felul de opţiuni pentru Emily şi până la urmă am ales programul realizat de către Alexandra la Lycetuff Edu Center şi am decis că pentru noi este exact ceea ce căutăm pentru Emily şi acestea au fost motivele mele:

  • Programa – se pune foarte mult accent pe cunoaşterea de sine, pe relaţiile dintre copii. Iar în luna iulie, când va merge şi Emily se pune foarte mult accent şi pe inteligența moţională şi pe conectarea cu natura ceea ce mă încântă enorm. În plus printre activitățile programate există multe jocuri de rol şi chiar realizarea unei piese de teatru acestea cred că o vor încânta pe Emily cel mai mult!
  • Echipa de oameni şi în special Alexandra şi Paula, cu care am avut ocazia să stau mai mult de vorba atunci când am fost să vizităm centrul. Ambele sunt două persoane extrem de calde şi de blânde şi cu o pregătire în educaţie de invidiat. Ceea ce mi se pare cel mai frumos este că nu se opresc din a se educa pe sine. În continuare merg la conferinţe la care sunt invitaţi specialişti în educaţia copiilor, precum cea susținută de Oana Moraru. Paula urmat şi cursurile Profesorului Florin Colceag şi este foarte interesată de educarea copiilor prin dezvoltarea emisferei drepte a creierului şi tot timpul caută noi activităţi pentru copii. Alexandra este un om extrem de cald şi de blând, este instructor certificat Yoga pentru copii, dar şi pentru adulţi şi are cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut. Este exact genul de persoană pe care nu ai cum să n-o îndrăgeşti de cum o întâlneşti, iar copiii sigur nu fac exceptie.
  • Accesibilitatea– se află în sectorul 1 şi deşi e departe de unde locuim noi, este la doi paşi de unde lucrează Hubby aşa că e perfect.
  • Amenajarea locaţiei astfel încât să dezvolte toate simţurile copiilor şi un exemplu în sensul acesta este aleea senzorială adaugată de curând în curte, panourile de activități, jucariile din interior si toate activitățile pe care am văzut că le fac.

Singurul minus pe care eu l-am gasit ar fi curtea destul de mică. Chiar și așa, joi cand eu plecam, copiii tocmai ieșisera și nu mi s-a părut neîncăpatoare. În plus, din câte am ințeles, merg destul de des în parcul Bazilescu pentru a explora natura mai mult, ceea ce e mult mai interesant, chiar și decât o curte mare.

Am vrut să v-o prezint şi vouă pe Alexandra şi programul Educaţional Lycetuff aşa că i-am adresat câteva întrebări. În cazul în care vreti să vedeți grădinița o puteți suna pe Alexandra pe numarul 0721520004 sau puteți intra direct pe pagina de facebook –Lycetuff Edu Center.


LCCM: Alexandra, spune-ne câteva cuvinte despre tine pentru mămicile băutoare de ceai? De unde a pornit ideea centrului educaţional Lycetuff Edu Center ? Când l-ai deschis? Ce te-a făcut să alegi această programă?

Alexandra Dumitrescu: Sunt antreprenor în educaţie, instructor de yoga pentru copii şi adulţi, life coach, artist şi mămica unui băieţel de 3 ani şi a unei fetiţe de 1 an şi jumătate, două minuni pe care le ador şi pentru care am pornit în această călătorie grea, dar foarte frumoasă a desfăşurării unui business în educaţie.

Totul a început în 2014, când lucrăm deja de doi ani pentru American Lycetuff în Oman, zona Golfului. M-am întors în ţară pentru a naşte şi tot atunci a venit şi propunerea deţinătorilor lanţului de grădiniţe, de a deschide un sediu în România. Am acceptat să fac parte din proiect, s-a făcut investiţia necesară şi am deschis porţile. Acum când vorbesc despre acest lucru, pare simplu, dar am avut doi ani de la deschidere foarte grei… Între timp lucrurile s-au stabilizat, am început să fim vizibili pe piaţă, părinţii ne apreciază, avem deja 3 generaţii de copii care au plecat la şcoală şi din partea cărora avem un feedback foarte bun, există oameni care sunt absolut încântaţi de ceea ce se întâmplă la noi şi asta mă bucură nespus şi mă face să visez şi mai mult.

Aici, la Lycetuff Edu Center ne bazăm pe educaţia cu blândeţe, holistică, ce are că scop obţinerea echilibrului trup-minte-suflet, educaţie integrată cu inspiraţie din şcoli internaţionale de success (Montessori, Waldorf, Shichida) – care îmbină asemenea unor piese de puzzle bine studiate şi organizate, acele puncte cheie şi cele mai potrivite metode de stimulare a fiecărei arii de dezvoltare a copilului.

Practic, ne dorim foarte mult să insuflăm copilului acele valori umane universale (cumpătarea, adevărul, progresul, curajul, voinţa, răbdarea, modestia etc) prin care se formează un caracter puternic, echilibrat, sănătos.


LCCM: Într-o lume axată pe performanţe şcolare voi aţi gândit un program care se adresează succesului pe termen lung, pe inteligenţă emoţională şi stare de bine. De ce?

Alexandra Dumitrescu: Acest program a venit că răspuns la nevoile pe care noi le-am identificat de-a lungul timpului atât din ipostază de părinţi dar şi din discuţiile avute cu alţi părinţi şi mai ales din observaţia directă asupra copiilor. Şi nu în ultimul rând, a venit în urma unui proces al meu personal, de dezvoltare personală dar şi spirituală, care m-a făcut să fiu mai atentă la ceea ce se întâmplă, de fapt, în interiorul meu şi implicit al copiilor cu care intru în contact zilnic. Aşadar, a apărut natural dorinţa de a aduce cumva din descoperirile mele recente şi în viaţă lor. Yoga, pe care am început să o practic din pasiune, a devenit un mijloc prin care reuşesc să contribui în felul meu la construirea stării de bine interioare şi nu numai, atât la copii cât şi la adulţi.

Mi-ar fi plăcut ca multe dintre lucrurile pe care le-am aflat sau le-am aprofundat acum, să le fi ştiut cu ani în urmă, să mi le fi însuşit natural atunci când eram copil. Şi dau câteva exemple: meditaţia sau mindfulness, observaţia conştientă, introspecţia, dezvoltarea inteligenţei emoţionale, socializarea la un nivel profund, altruismul, iubirea necondiţionată.

Ceea ce îmi doresc prin acest program este să oferim copiilor ocazia de a-şi însuşi instrumente concrete care îi vor însoţi întreaga viaţă, precum şi posibilitatea de a se dezvolta conştient, de a se menţine într-o stare mentală sănătoasă şi a fi stăpâni pe propria lor viaţă şi bunăstare interioară.

Programul de Life Training dezvoltă abilităţi şi conștientizări care îi vor ajuta pe copii să se înţeleagă şi să se cunoască mai bine, să îşi dezvolte stima de sine, să devină independenţi, să identifice diferitele situaţii problematice de viaţă şi să le abordeze în mod pozitiv, să îşi stabilească obiective şi modalităţi de a le atinge, să-şi dezvolte abilităţi de a-şi gestiona propriile emoţii, să dezvolte acea stare de pace interioară, îmbunătăţind astfel capacitatea de integrare socială şi crearea unei gândiri directoare eficiente şi pozitive.

Acest program de vară este primul dintr-o serie de alte programe asemănătoare pe care intenţionez să le desfăşurăm şi care probabil că se vor adresa şi unei grupe de varsă mai mari.


LCCM: Şcoala de vara va fi integrată în grădiniţă sau vor fi grupe separate? Mă gândesc prin prisma adaptării copiilor care vin pe timpul verii şi care vor rămâne sau nu din toamna, dar vin într-o grupa în care copiii se cunosc deja şi au deja preferinţe în privinţa prietenilor de joacă. Cum intenţionaţi să integraţi copiii noi?

Alexandra Dumitrescu: Şcoala de vară se va alătură grădiniţei. Sunt copii din grădiniţă şi din afterschool-ul pe care îl avem, care s-au înscris deja în acest program, iar cei care doresc să frecventeze doar şcoala de vară, se vor alătura acestora. În cadrul şcolii de vară însă, vor fi două grupe: 2-5 ani şi 6 – 10 ani.

Integrarea la noi se face întotdeauna cu blândeţe. Părinţii sunt antrenaţi în acest proces, avem o procedură de adaptare cu blândeţe pe care o urmăm şi totul se face treptat în funcţie de vârsta şi capacitatea copilului de a se adapta. Mai mult decât atât, primele două săptămâni ale programului şi care au că temă principală“Togetherness” sunt dedicate tocmai acestui proces de adaptare, cunoaştere, interacţiune şi socializare.

Vom face “ice breaking games”, jocuri de echipă, activităţi în care le vom da copiilor ocazia să se cunoască. Fun Yoga pentru copii se va desfăşura aproape zilnic şi cu siguranţă îi va ajuta pe copii să coopereze şi să se împrietenească.


LCCM: Cum se diferențiează acest program pe grupe de vârstă? Poţi să-mi dai un exemplu prin care abordaţi mindfulness la fiecare etapă de vârstă?

Alexandra Dumitrescu: Prin practicarea prezenţei mindful şi a conştientizării, copiii învaţă să aibă momente de pauză, să-şi tragă sufletul şi să devină conştienţi de ceea ce au nevoie în fiecare moment. Li se arată cum să iasă de pe pilot automat , să-şi recunoască impulsurile şi ce rol au ele şi să înveţe să accepte că în viaţă nu este totul drăguţ sau distractiv. Copiii învaţă să îşi aducă atenţia în tot ceea ce fac, dar şi să îşi înţeleagă lumea interioară, fără să mai fie nevoiţi să o mascheze sau să o ascundă.

O practică zilnică şi constată îi poate ajută pe copii să devină mai blânzi cu ei înşişi, mai încrezători în forţele proprii şi mai puţin critici cu ceilalţi sau cu sine. Prin experimentarea atenției, răbdării, încrederii şi acceptării de la o vârstă fragedă, copiii noştri vor fi puternic ancoraţi în „aici şi acum”, într-un spaţiu propice pentru a creşte şi a se dezvolta.

Tehnica mindfulness îi va învaţa cum să câştige cotrolul asupra minţii şi a emoţiilor şi ce este cel mai important este faptul că, odată deprinsă, tehnică mindfulness le va fi de ajutor toată viaţă.

Mindfulness nu este o formă de terapie, dar poate avea un efect terapeutic prin faptul că poate oferi copiilor modalităţi diferite de a face faţă unor probleme şi situaţii reale, cum sunt furtunile emoţionale sau compulsia de a acţiona la fiecare impuls sau gând. 

Exersând, ajungem să decojim straturi peste straturi din starea de nervozitate şi să fim calmi, împăciuitori, reflexivi şi mult mai conectaţi la nevoile noastre şi ale celor din jur. Adică putem atinge acea stare mult dorită de mindfulness.

Există câteva tehnici care se pot aplică la copii, studiile arată că educaţia de tip mindfulness asupra copiilor are ca beneficii creşterea nivelului de optimism şi de fericire, scăderea nivelului de agresivitate, dar şi creşterea compasiunii şi a gradului de empatie, ajutându-i pe copii să-şi rezolve singuri conflictele.

Exerciţiile propuse de noi pentru cei foarte mici sunt exerciţii simple de respiraţie. De exemplu, copilul îşi pune animalul de plus preferat pe burtică şi este încurajat să respire şi să observe modul în care jucăria se mişcă datorită ridicării şi coborârii abdomenului. În tot acest timp este îndrumat să se gândească la ceva plăcut şi liniştitor şi să transforme întregul moment într-unul de meditaţie.

Sau jocul mirosurilor: alternăm prin zona nasului copilului (care trebuie să stea cu ochii închişi) mai multe obiecte cu miros diferit, dar plăcut, precum fructele sau florile. Ceea ce trebuie să facă cel mic este să se concentreze asupra fiecărui miros în parte şi să încerce să capteze elementele pozitive pe care aceste senzaţii olfactive le aduc. Alte tehnici vor fi: observarea mişcărilor corpului, ascultarea unui sunet, ascultarea bătăilor inimii. Pentru copiii mai mari, vom adăuga plimbările conştiente în natură în care vom fi atenţi doar la pasul pe care îl facem în faţă noastră şi la respiraţie. Tot pentru cei mai mari mindfulness-ul va fi practicat şi după sesiunile de yoga, sub formă de meditaţie.


LCCM: Grupele sunt pe varste apropiate sau mixte? Cum aţi gândit intercțiunea dintre copii, pentru că intervalul de vârstă este destul de mare 2-10 ani.

Alexandra Dumitrescu: Vor fi două grupe separate: 2-5 ani şi 6-10 ani.
Vom urma aceeaşi structură a programului însă vom avea activităţi cu grade de dificultate sau intensitate diferite. Copiii vor lucra separat, îndrumaţi de cadre diferite însă vor există şi momente în care se vor întâlni. Cei mici vor învaţă de la cei mari, iar pentru cei mari va exista oportinutatea să practice ceea ce ştiu sau au învăţat deja.


LCCM: Care este programul efectiv al unei zile? Cum aţi structurat ativitățile? Ce activităţi aţi gâdit pentru prima parte a zilei şi ce activităţi pentru după-amiază?

Alexandra Dumitrescu: Vom începe ziua prin câteva exerciţii de yoga şi mindfulness (acestea se vor aplica pe tot parcursul programului, indiferent de modulul în desfăşurare sau tema săptămânală).

Vom continuă cu jocuri de dezvoltare personală, jocuri de rol, activităţi cognitive sau creative. Tot în prima parte a zilei vom aborda şi temele săptămânale şi jocurile sau activităţile specifice fiecărei teme. Tema respectivă se va regăsi şi va curge fluent în oricare dintre activităţi, începând cu yoga.

De exemplu, în săptămâna “Back to nature” vom experimenta yoga şi alte activităţi, în aer liber.

În a două parte a zilei ne vom bucura de aleea senzorială, vom exersa mersul conştient (o altă tehnică de mindfulness), vom dansa, vom organiza ateliere de “pictură a sufletului” (soul painting), ne vom juca liber, vom face repetiţii pentru piesă de teatru pe care o vom pune în scenă, vom face experimente sau activităţi practice.


LCCM: Cât timp veţi petrece afară?

Alexandra Dumitrescu: Joacă şi activităţile desfăşurate afară, în natură, sunt foarte importante pentru copii. Deseori ieşim afară şi pictam, facem activităţi de art and craft, cei micuţi se joacă cu nisip, pietricele, lemne şi materiale naturale. Avem aleea senzorială şi panouri senzoriale de tip Montessori cu fel de fel de butoane, tuburi, etc. care îi încânta pe copii. Totodată, foarte aproape de noi este parcul Bazilescu şi profităm să mergem ori de câte ori avem ocazia.


LCCM: La ce activităţi outdoor/ excursii v-aţi gândit? Poţi să-mi dai câteva exemple?

Alexandra Dumitrescu: Dorim să organizăm o mini tabăra de supravieţuire, care să dureze 3 zile (un weekend plus o zi), pentru copii şi părinţi. Copiii vor învaţă cum se pot descurcă fără confortul civilizaţiei, vor avea şansa să îşi cunoască limitele şi să descopere natura, iar tot ceea ce vor învăţa le va folosi întreaga viaţă.


LCCM: În încheiere, aş vrea să te întreb despre ce ai menţionat în misiunea voastră publicată pe pagină de Facebook legat de păstrarea unei legături strânse cu părinţii şi crearea unei comunităţi. Se aplică acest principiu şi la şcoala de vara? Pregătiţi ceva în acest sens? Ateliere părinte- copil? Activităţi în weekend ?

Alexandra Dumitrescu: Vom avea câteva momente printre care şi mini tabăra despre care vă vorbeam, în care vor fi implicaţi şi părinţii, pentru că ne dorim să îi cunoaştem şi să îi antrenăm în procesul pe care noi îl desfăşurăm.

Vor există şi ateliere de creaţie sau pictură părinte-copil, sesiuni de Yoga pentru familie şi petreceri câmpeneşti.

Totodată, abia aştept să participăm din nou la evenimentul din August “Mămici pe tocuri” unde vor fi invitate şi mămicile noastre bineînţeles  🙂


Aici se incheie primul episod din planurile noastre educaţionale de vacanţă.

Urmează episodul 2 în care am să vă povestesc despre atelierele la care am început să-l duc pe Andrei de două ori pe săptămâna la Kindi Center.

Vă doresc o vară cât mai distractivă şi plină cu activităţi interesante pentru pitici!


 Eu sunt Ada, mămică de doi copilași drăgălași și diferiți precum soarele și luna. Ea are 3 ani și jumătate și este blândă, calmă, răbdătoare și înțelegatoare, iar el are 9 luni și a venit ca o tornadă care ne dă pe spate cu zâmbetele și forța lui. Sunt o femeie fără toate doagele în ordine, îmi plac culorile și sunt mega îndrăgostită de jumătatea mea mai bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

%d bloggers like this: