Realizez din ce în ce mai mult că maturizarea se face treptat. Chiar și atunci când consideri că te-ai maturizat, încă mai ai de lucru la tine. Încă ești în proces de transformare, mai ales din punct de vedere emoțional.

Cu adevărat, nu cred că putem vorbi de maturizare emoțională până când nu ai copii, e de prisos. Abia atunci când devii responsabil pentru creșterea unei alte ființe, responsabil pentru dezvoltarea lui fizică și emoțională, abia atunci poți spune că ai început să te maturizezi. Pentru că abia atunci vei vedea lumea prin ochii unui copil care va crește în ea!

La mine cam așa a fost. Deși am început să lucrez încă de la 19 ani, pentru că am vrut să fiu independentă. Deși m-am mutat de acasă la 22 de ani, pentru că-l iubeam nespus pe el la fel cum îl iubesc și acum! De fapt, nu eram un adult matur. Nici pe departe.

Da, mergeam dimineața la serviciu. Nu lipseam aiurea. Îmi respectam colegii.  Îmi plăteam facturile, deși nu întotdeauna la timp. Conduceam o mașină printre alte milioane, fiind resonsabilă pentru viața mea și a celor din jur. Aveam prieteni pe care îi iubeam și îi respectam. Aveam un iubit minunat pe care încercam să-l răsfăț cum știam eu mai bine. O familie care mă iubea necondiționat, dar de fapt nimic din toate aceste lururi nu mă făceau pe mine un adult matur. Responsabil? Da, dar matur? Matur emoțional? În niciun caz!

Am luat multe decizii proaste și am pierdut mulți prieteni dragi pentru că mândria nu m-a lăsat să-mi recunosc greșelile. Să admit că e greu să ai un bebeluș care se trezește noaptea din 2 în două ore, poate mai des. Să imi cer iertare măcar atunci când totuși realizez greșeala.

Mândria și rușinea sunt două emoții care nu ne lasă să ne maturizăm emoțional, care nu ne lasă să ne dezvoltăm și să ne atingem potențialul de evoluție, să ne transformăm în ființele empatice care pot face lumea un loc mai bun.

Avem nevoie de râcă, de scandal!  Avem nevoie să țipăm la noi și la ceilalți pentru o greșeala minoră. De ce? Păi e simplu, pentru că nu am învățat să ne descărcăm altfel. Pentru că pe noi, părinții nu ne-au încurajat să ne îmbrățișăm emoțiile, să plângem atunci când simțim că nu mai putem, să țipăm și să ne descărcăm furia constructiv, să vorbim despre fricile noastre.

Acum îmi realizez greșelile din trecut și mi se pare foarte important să mi le îndrept, măcar față de mine. Daca vreți, aceasta este rezoluția mea pe anul acesta! Poate nu voi reuși să recâștig acel prieten pe care l-am pierdut acum ceva ani pentru un motiv stupid, dar cu siguranță mă voi culca mai liniștită la noapte! Un pic mai împăcată cu mine, iar dimineață am să mă felicit că am reușit să mai fac un pas spre persoana care imi doresc să devin.

Stiți, e ca în programul alcoolicilor anonimi. Unul dintre pași este să te împaci cu greșelile făcute și să ceri iertare celor pe care i-ai rănit.

Cam asta încerc și eu să fac acum și pot să vă spun că se simte extrem de bine! Simt o forță cum n-am mai simțit vreodată! O energie pozitivă care te face să simți că poți face orice. Nu te mai leagă nimic de trecut, esti liber să începi din nou!

Acum pot să accept invidia pe care o simțeam față de alte mame care pot să se descurce mai bine decât mine și să o transform în admirație. Să încep să învăț de la ele.

Acum pot să las competiția eternă dintre femei la o parte și să spun fără invidie, ci cu admirație “Femeie, ești frumoasă!” Ba mai mult, mă las inspirată de aceste femei frumoase care mă înconjoară!

Acum nu mai țin în mine toate lucrurile pozitive pe care le gândesc, ci le transmit cu încredere către cei care le-au stârnit pentru că avem nevoie de mai mult pozitiv și mai puțin negativ in viața noastră!

Aici am ajuns datorită copiilor mei, care m-au ajutat să-mi dau seama ce fel de lume îmi doresc pentru ei, ce fel de oameni îmi doresc ca ei să cunoască și mai ales, cum să se comporte cu ei.

Datorită lor am învățat să am răbdare.

De la ei am învățat să-mi asum greșelile și să am curaj să cer iertare.

De la ei am învățat să nu presupun, ci să întreb.

De la ei am învățat să am mai multa înțelegere pentru cel de lângă mine.

Si tot de la ei am învățat ce înseamnă să traiești în prezent.

Vă mulțumesc, dragii mei! Sunteți minunați și sper să fiu și eu la fel pentru voi!

 

mother-589730_960_720

Foto: PixaBay, familly tag

4 thoughts on “Maturizarea emoțională se întâmplă abia după ce ai copii”

  1. Abia de curând pot să bifez și eu ”acumurile” de mai jos, cu puțin timp înainte de a deveni mamă:
    ”Acum pot să las competiția eternă dintre femei la o parte și să spun fără invidie, ci cu admirație “Femeie, ești frumoasă!” Ba mai mult, mă las inspirată de aceste femei frumoase care mă înconjoară!
    Acum nu mai țin în mine toate lucrurile pozitive pe care le gândesc, ci le transmit cu încredere către cei care le-au stârnit pentru că avem nevoie de mai mult pozitiv și mai puțin negativ în viața noastră!”

    Poate pentru că am înțeles aceste ”acumuri” fiica mea m-a ales în sfârșit să-i fiu mamă :).

  2. Nu stiu daca pt mine copilul m-a maturizat emotional dar pot sa zic ca m-a ajutat sa ma descopar, si sa imi vindec gaurile copilariei. Sa ma accept si inteles si iubesc asa cum merit. Sa imi mangai sufletul de copil neiubit suficient. Sa cumpar rochitele de fetita ce nu le-am avut si apoi sa imi dau seama ca sunt ipocrita ca nu le cumpar pt copil ci pt mine.
    Imi retraiesc copilaria. Invat sa iubesc si imi vindec copilul din mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*