Da, exact asta înseamnă, murdăria înseamnă libertate.

Înseamnă să te eliberezi de toate regulile şi normele impuse. Înseamnă să nu te mai stresezi că ţi-ai murdărit pantalonii şi vai ce zice lumea??? Înseamnă să trăieşti clipa în prezent fără să te gândeşti la consecinţe. Iar pentru un copil cred că asta este secretul fericirii.

Sunt de acord că trebuie să înveţe să fie ordonaţi, să-şi facă curat în cameră, să stea frumos, să nu-şi murdărească rochiţă sau pantalonaşii, dar toate lucrurile astea le poate învăţa mai târziu atunci când înţelege şi efectele nu acum la 2 ani când oricum abia stă locului pe scaun, dar să mai stea şi cu fustiţa aranjată la dungă!

Iar daca tu reușești totuși să-i transmiți această ordine exagerată, gândeşte-te că nu faci altceva decât să-i îngrădeşti lumea, îl obligi să stea că tine, “curat, curăţel, mai mare dragul de el!”, iar el e doar un copil totuși!!!

Frica copiilor de murdărie nu vine decât din proprii noştri demoni şi din modul în care noi am fost educaţi. E normal să dezvolte o frică/ dezgust faţă de murdărie atunci când reacţionezi… “Hiiiiii!!!! Nu pune mâna acolo că te murdăreşti!!!” sau “Nu te juca aşa că te murdăreşti şi plecăm” sau mai rău… “nu mă atinge că eşti murdar pe mâini!!!”….

ȘI CEEEEE dacă e murdar pe mâini???? Te poți schimbă și tu și copilul în doar 5 minute!!!

Copii nu au noţiune de curat/ murdar la vârstă de 1-2 ani. Ei la vârstă asta sunt curioşi şi vor să descopere mai ales texturi diferite precum noroiul, bucăţile de pământ uscat, şomoioage de frunze uscate îmbibate în apă de ploaie. E bine să-i lăsaţi desculţi, e chiar indicat şi recomandat să meargă în picioarele goale la vârstă asta pe toate texturile şi suprafeţele posibile pentru că le stimulează circulaţia în primul rând şi în al doilea rând îi învaţă mult mai bine să-şi ţină echilibrul.

11

Copii sunt fericiţi atunci când sunt liberi şi aşa cum v-am spus din titlu cred cu tărie că murdăria înseamnă LIBERTATE. Nu se mai gândesc la hăinuţe murdare şi tricouri pătate ci doar cum să ajungă mai repede în vârful castelului că să se dea pe toboganul cel mare.

Te simţi neînfricat atunci când poţi să calci în băltoace şi nimeni nu ţipă la tine. Atunci când poţi să mergi cu picioarele pline de noroi şi nu te opreşte nimeni din joacă!

Atunci nu mai trebuie să fie atent cum pune piciorul pe scară,că poate iși murdărește pantalonii, ci pur și simplu URCĂ!!!

Aşa că va rog, lăsaţi-va copii să se murdărească şi să exploreze pentru că vor avea destul timp să înveţe ce înseamnă ordinea şi discicplina! Viaţă îi va învaţă aceste lecţii în fiecare zi.

Peste tot în jurul nostru există ordine şi disciplină, n-ar fi mai bine că în confortul familiei să se simtă liberi? Nu aici sunt cei mai protejaţi?

Şi apoi… cât de greu este să aveţi în rucsăcel un schimb de haine, niște servetele umede şi poate un prosopel mic????

 

Ada, mămică de fetiţă murdară pe tălpi

One thought on “Murdăria = LIBERTATE!!!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

%d bloggers like this: